De cele mai multe ori, ochii galbeni nu semnalează o afecțiune oftalmologică. Pata galbenă în ochi e într-adevăr un simptom al pingueculei, dar ochii galbeni apar când în sânge se acumulează prea multă bilirubină. Aceasta apare în urma descompunerii hemoglobinei (globulele roșii care transportă oxigen), și ar trebui să fie eliminată de ficat prin materiile fecale. Când nu se întâmplă asta, bilirubina crește și duce la îngălbenirea sclerei (albul ochiului) și a pielii.
Ochii galbeni în sine nu pot fi tratați. Afecțiunea subiacentă în schimb, care duce la creșterea bilirubinei, se poate gestiona în funcție de severitate și istoricul medical al pacientului.
Află în continuare problemele care pot duce la ochi galbeni, cele mai întâlnite afecțiuni care duc la ochi galbeni la bebeluși și tratamentele medicale și naturiste disponibile.
Ochi galbeni: Cauze
Una dintre principalele cauze ale ochilor galbeni este icterul. Când hemoglobina se descompune în splină, ficat sau măduva osoasă, se eliberează hemoglobină în sânge – o substanță galbenă, pigmentată. Un nivel prea ridicat de bilirubină duce la icter. Acesta semnalează o posibilă afecțiune la nivelul ficatului, pancreasului sau vezicii biliare.
La adulți, poate fi vorba despre:
- Hepatita A, B sau C
- Ciroză sau cicatrizarea ficatului
- Alcoolismul
- Anemia, anemia hemolitică (globulele roșii sunt descompuse mai des decât e necesar, ducând la un nivel ridicat de bilirubină) sau anemia falciformă („anemia cu celule în seceră” – globulele roșii au formă de semilună/seceră și se descompun mult prea repede în organism)
- Colangita biliară primară
- Colangita sclerozantă primară
- Mononucleoza
- Malaria
- Sindromul Gilbert
- Boala Wilson
- Talasemia
- Medicamentele pentru tuberculoză
- Chimioterapia și radioterapia
- Deficitul de G6PD și alte deficiențe enzimatice
- Colestaza de sarcină
Cauze mai puțin întâlnite ale icterului sunt:
- Calculii biliari (mici formațiuni de bilă sau colesterol ce blochează sau restricționează fluxul prin ductul biliar)
- Deteriorarea sau inflamarea ductului biliar
- Colita ulcerativă
- Sarcoidoza
- Amiloidoza
- Cancerul hepatic, pancreatic, biliar și intestinal
- Pancreatita
Uneori, ochii galbeni nu sunt provocați de icter. Dacă persoana consumă în exces alimente sau suplimente bogate în beta-caroten, rezultatul e același.
Boala Addison și anorexia pot, de asemenea, să provoace ochi galbeni.
Alte posibile cauze sunt:
- Expunerea la anumite toxine (Ex. unele veninuri de șarpe)
- Toxina din ciuperci de la Amanita Phalloides
- Cicatrizarea canalelor biliare după operație
- Flux sanguin redus la ficat după o intervenție chirurgicală majoră
- Administrarea de doze mari de acetaminofen
- Administrarea unor cantități mari de fier
- Unele medicamente prescrise cum ar fi amoxicilină, azatioprină, clorpromazină, izoniazidă și contraceptive orale
- Unele plante medicinale precum ceaiul verde sau teucriumul
Ochi galbeni la bebeluși
Ochii galbeni la bebeluși sunt foarte frecvenți deoarece ficatul încă se dezvoltă.
Icterul afectează, în prima săptămână de viață, aproximativ 60% dintre bebelușii născuți la termen și 80% dintre bebelușii prematuri. Asta pentru că bilirubina se acumulează mai repede decât ficatul imatur al unui bebeluș o poate procesa.
Printre cauzele incterului neonatal, se numără:
- Icterul fiziologic: Mulți nou-născuți au acest tip de icter din cauza stadiului incipient de dezvoltare a ficatului. Apare în primele zile de viață și dispare în aproximativ o săptămână.
- Icterul provocat de alăptare: Poate cauza ochi galbeni la bebeluși dacă cei mici nu primesc inițial suficient lapte matern cât să elimine bilirubina. Acest tip de icter dispare de regulă în câteva zile.
- Icterul provocat de laptele matern: Ocazional, substanțele din laptele matern fac ca intestinele nou-născutului să rețină bilirubina în loc să o elimine prin scaun. Această formă de icter se rezolvă de obicei până la vârsta de 3 luni.
Sunt și câteva tipuri de icter la bebeluși care necesită tratament.
- Icterul provocat de incompatibilitatea de sânge: Atunci când mama și fătul nu au grupe de sânge compatibile, corpul mamei poate ataca globulele roșii ale fătului în timpul sarcinii.
- Icterul prematurității: Bebelușii prematuri sunt mai predispuși să aibă icter deoarece ficatul lor e mai puțin dezvoltat. Icterul la bebelușii prematuri apare în jur de 5-7 zile și poate dura aproximativ 3 săptămâni.
- Infecții: Icterul care apare spre sfârșitul primei săptămâni de viață poate fi cauzat de o infecție în organism.
Tratament ochi galbeni
Tratamentul pentru ochi galbeni presupune abordarea afecțiunii subiacente.
Când icterul e cauzat de o infecție precum hepatita C sau malaria, tratamentul va consta în antibiotice, antifungice sau antivirale.
Când icterul e rezultatul consumului de alcool sau droguri, pacientul poate fi tratat cu terapie și ajutor specializat pentru a renunța la obiceiul nociv.
Dacă obiceiurile alimentare sunt cauza icterului, ochii galbeni vor dispărea odată ce pacientul va consuma mai puține alimente bogate în beta-caroten și va avea o dietă echilibrată formată din legume, cereale integrale, carne slabă și fructe.
Icterul poate să rezulte și din deteriorarea organelor; deteriorare cauzată de anemie, anumite leziuni, ciroză, obstrucții sau cancere. În funcție de problema și serveritatea acesteia, tratamentul pentru ochi galbeni poate include operații, radiații, chimioterapie sau transfuzii de sânge.
Icterul e foarte frecvent la nou-născuți și doar 1 din 20 de bebeluși vor avea nevoie de tratament medical. De regulă, se abordează prin creșterea numărului de sesiuni de alăptare la 8-12 pe zi. Scopul e acela de a accelera digestia și eliminarea bilirubinei. O altă soluție poate fi fototerapia cu pături de fibră optică.
Ochi galbeni: Tratament naturist
Remediile naturiste nu înlocuiesc consultația medicală, diagnosticul și planul de tratament specializat. Ochii galbeni pot fi asociați cu afecțiuni serioase la nivelul ficatului, intestinelor, de aceea e esențial să vezi un doctor înainte să apelezi la tratamente naturiste.
Totuși, există câteva schimbări în stilul de viață care pot contribui la bune funcționare a sistemului tău digestiv și la reducerea simptomelor provocate de icter:
- Hidratează-te corespunzător.
- Consumă suficiente fibre din fructe întregi, legume și cereale integrale.
- Mănâncă proteine slabe din pește, nuci și leguminoase.
- Evită alimentele procesate sau ambalate.
- Evită alimentele bogate în grăsimi saturate și trans.
- Evită carbohidrații rafinați, prezenți în produsele de patiserie și dulciuri.
- Nu consuma alcool în exces.
- Renunță la fumat.
- Nu consuma droguri și nu abuza de medicamentele prescrise.
- Fă exerciții fizice regulat.
Sunt și câteva suplimente și preparate naturale, care pot ajuta în cazul problemelor hepatice:
- Rădăcina de lemn dulce
- Resveratrolul (întânit în struguri și fructe de pădure)
- Cafeaua
- Vitamina E
- Naringenina (găsită în roșii și grepfrut)
Dacă urmează să naști, inițiază alăptarea cât mai devreme posibil, de preferință în primele ore de viață. Dacă ai deja un bebeluș care se confruntă cu icter neonatal, poate fi util să:
- Îl hrănești des (în loc să urmezi un program strict, concentrează-te pe numărul și durata meselor)
- Menții bebelușul treaz în timpul hrănirii
- Eviți administrarea suplimentelor
Mergi la medic de urgență dacă, pe lângă ochi galbeni, observi și următoarele simptome:
- Pierderea poftei de mâncare
- Sângerări nazale
- Mâncărime la nivelul pielii
- Senzație de slăbiciune sau epuizare
- Pierdere spontană în greutate
- Umflarea picioarelor sau a abdomenului
- Urină închisă la culoare
- Scaun decolorat
- Dureri anormale ale articulațiilor sau mușchilor
- Schimbări sau închiderea culorii pielii
- Febră
- Vărsături
Toate acestea pot semnala afecțiuni severe la nivelul ficatului sau tractului digestiv și e necesară îngrijirea medicală specializată.