Conjunctivita – Cauze, simptome, tratament

Conjunctivita este una dintre cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice. Aceasta se poate întâlni atât la adulți, cât și la copii sau bebeluși. Există mai multe tipuri de conjunctivită – de la forme ușoare, până la forme severe, care impun tratament imediat. Dacă ai senzația de corp străin, arsuri sau mâncărimi la nivelul ochiului, ar fi indicat să consulți un specialist în domeniu, pentru investigații, diagnostic și tratament corespunzător.  

Rămâi cu noi pentru a afla ce este conjunctivita, care sunt cauzele și simptomele sale, de câte tipuri este și cum se tratează, dar și cum se manifestă conjunctivita la copii și bebeluși.

Ce este conjunctivita?

Conjunctiva este o membrană subțire, netedă și transparentă, care acoperă globul ocular până la marginea corneei. Conjunctiva îndeplinește mai multe roluri:

  • Protejează împotriva infecțiilor bacteriene, cu ajutorul enzimelor, mucusului și florei saprofite;
  • Apară organismul de reacțiile alergice de contact;
  • Formează și menține pelicula lacrimală.

Conjunctivita este o afecțiune inflamatorie, provocată de hipersecreția conjunctivală. 

  • Poate apărea la adulți, copii și bebeluși.
  • Nu este o boală gravă, atât timp cât se tratează de îndată ce apar primele simptome.
  • Poate afecta inițial un ochi, iar mai apoi să se extindă și la celălalt. 
  • Nu toate tipurile de conjunctivită sunt contagioase. 
  • De obicei, nu afectează acuitatea vizuală.

Conjunctivita – Cauze

Conjunctivita poate fi provocată de:

  • Reacții alergice la substanțe iritante precum: praf, polen, fum, clorul din piscine sau cosmeticele care intră în contact cu ochiul;
  • Virusuri, bacterii – mai multe despre asta în secțiunea „conjunctivita bacteriană”;
  • Infecții cu transmitere sexuală (chlamydia, gonoreea) – cauze mai rar întâlnite (mai multe despre asta la secțiunea „conjunctivita la bebeluși”).

Există și o serie de cauze care pot favoriza dezvoltarea conjunctivitei:

  • Igiena precară;
  • Umezeala;
  • Căldura.

Conjunctivita – Simptome

Cele mai des întâlnite simptome sunt:

  • Înroșirea ochiului – în interiorul pleoapelor și la nivelul albului ochiului;
  • Senzația de corp străin;
  • Lăcrimare abundentă;
  • Vedere încețoșată;
  • Sensibilitate la lumină;
  • Secreții oculare verzui sau alb-gălbui, în special în cazul conjunctivitei bacteriene;
  • Jenă și mâncărimi;
  • Senzație de arsuri oculare.

De câte tipuri este?

Conjunctivita alergică

Conjunctivita alergică e cea mai frecventă formă și apare drept urmare a hipersensibilității la anumiți alergeni: praf, fungi, acarieni, polen sau mucegaiuri. Uneori, poate fi cauzată și de produse cosmetice, medicamente, sau de folosirea necorespunzătoare a lentilelor de contact. 

  • În cele mai multe cazuri, se manifestă primăvara sau toamna.
  • Conjunctivita alergică nu este contagioasă. 
  • Uneori, poate fi asociată cu rinita alergică, ce implică strănut, secreții nazale apoase și mâncărimi la nivelul nasului și gâtului.
  • Conjunctivita alergică prezintă simptome similare cu cele ale conjunctivitei prin uscăciune corneeană, așa că se recomandă evaluarea secreției lacrimale pentru a stabili tipul afecțiunii și tratamentul corespunzător.

Conjunctivită bacteriană

Bacterii precum staphylococul, streptococul, haemophilus și chlamydia sunt cele mai frecvente în conjunctivita de acest tip. 

  • Primul semn e atunci când te trezești cu pleoapele lipite și observi o secreție mucoasă la baza genelor. Se mai poate manifesta și prin senzații de înțepături sau corp străin la nivel ocular, și hiperlăcrimare
  • Mai întâi, e afectat un ochi, iar la 24-48 de ore, se infectează și celălalt.
  • Conjunctivita bacteriană acută creează o întreaga membrană pe interiorul pleoapei și, dacă nu e tratată la timp, duce la complicații: afectează căile lacrimale și provoacă infecții corneene.

Conjunctivita de la răceală sau conjunctivita virală

E provocată de virusuri contagioase, asociate frecvent cu răceala. 

  • Conjunctivita virală se transmite prin: contactul direct dintre mână și ochi, particule respiratorii contaminate sau prin apa din piscină, care nu a fost clorinată suficient. Această formă de conjunctivită e cel mai frecvent întâlnită în instituții ori locuri aglomerate: spitale, școli, bazine de înot.
  • Pe lângă clasicele simptome (ochi roșii, lăcrimare abundentă, secreții, mâncărimi), conjunctivita de la răceală se mai poate manifesta și prin: edem palpebral și adenopatie preauriculară (nodul limfatic situat lângă ureche). 
  • Complicațiile conjunctivitei virale pot duce la keratită (inflamația corneei), care implică scăderea calității vederii, dureri oculare și sensibilitate la lumină. 
  • Dacă se observă leziuni cutanate veziculare, conjunctivita poate fi cauzată de virusul Herpes sau de cel Varicelo-Zosterian. 

Conjunctivita la bebeluși 

O formă de conjunctivită la bebeluși e cea neonatala. Aceasta apare în cazul sugarilor născuți pe cale naturală, care sunt expuși la chlamydia sau gonoree. 

  • Conjunctivita neonatală e gravă și necesită tratament urgent, chiar în maternitate. În caz contrar, vederea bebelușului poate fi afectată pe viață. 
  • Se manifestă prin secreții muco-purulente și foliculi conjunctivali pe membrana pleoapelor interioare.
  • În absența tratamentului, conjunctivita neonatală evoluează cronic și poate afecta corneea.

Conjunctivita la copii

  • Conjunctivita alergică e cea mai frecventă conjunctivită la copii. Aceasta se manifestă în special primăvara și poate fi însoțită de infecții la nivelul urechilor. Simptomele se estompează odată ce ajung la pubertate. 
  • Copiii pot suferi și de conjunctivită bacteriană, și asta din cauza grupurilor în care își petrec perioade lungi de timp –  la creșă, grădiniță sau școală. Aici, riscul de contagiozitate e mai mare. Conjunctivita bacteriană la copii nu e dureroasă și se tratează în aproximativ o săptămână. 
  • „Conjunctivita de la răceală” poate fi întâlnită și la copii, în urma infectării cu viruși din familia adenovirusuri sau prin contactul cu o altă persoană contaminată. 

Conjunctivita – Tratament

În funcție de forma bolii, tratamentul e diferit. De regulă:

  • Conjunctivita alergică implică un tratament pe bază de antihistaminice sau corticosteroizi.
  • Conjunctivita bacteriană impune antibiotice.
  • În cazul conjunctivitei virale, tratamentul e simptomatic.

Cum se tratează conjunctivita alergică?

E necesară o vizită la alergolog, pentru a determina substanța declanșatoare. Se trateaza cu:

  • Antihistaminice, colir si comprimate;
  • Colir cortizonic;
  • Comprese reci, aplicate pe ochi. 

Se recomandă, pe cât posibil, evitarea alergenului. 

Cum se tratează conjunctivita bacteriană?

În funcție de faza bolii, conjunctivita bacteriană se tratează cu antibiotice sub formă de coliruri (picături). 

  • De regulă, se aplică de 3-4 ori/zi, dar în cazul formelor severe, se pot administra și la interval de 1-2 ore. 
  • Dacă după maximum 10 zile, tratamentul nu dă randament, se recomandă o nouă vizită la oftalmolog. 
  • Unguentele cu antibiotic sunt contraindicate, deoarece stagnează secrețiile oculare și creează un mediu propice pentru germeni. 
  • Nu se recomandă pansarea ochiului.

Cum se tratează conjunctivita virală?

Conjunctivita virală se tratează prin ameliorarea simptomelor pacientului, până la remisia completă a bolii. Fiind contagioasă, persoana infectată ar trebui să fie izolată. 

  • Suprainfecția e combătută cu antibiotice locale. 
  • Ochii roșii, mâncărimea și usturimea sunt ameliorate cu lacrimi artificiale, picături cu vasoconstrictoare și antihistaminice.
  • Keratita presupune o investigație corneeană și tratare prin intermediul antiinflamatoarelor steroidiene.
  • Dacă pacientul prezintă și edem palpebral, se indică aplicarea de comprese reci.
  • Vindecarea completă poate varia de la 15 până la 20 de zile. 

Metode de prevenție 

  • Schimbă regulat fața de pernă și lenjeria de pat.
  • Nu împrumuta produsele cosmetice. În cazul în care ai o formă de conjunctivită, nu le mai folosi până nu-ți revii complet.
  • Acordă atenție manipulării lentilelor de contact și igienei corespunzătoare ale acestora. Dacă ai o formă de conjunctivită, aruncă lentilele, recipientul în care le ții și soluția de păstrare. 
  • Dacă ai o formă contagioasă, nu strânge mâna altor persoane. 
  • Dacă ai conjunctivită, încearcă să nu atingi ochiul/ochii afectați. Spală-te pe mâini regulat cu apă caldă și săpun. 

Dacă prezinți simptomele unei conjunctivite sau te confrunți cu orice altă afecțiune oftalmologică, nu ezita să apelezi la clinica Dr. Holhoș. Rețeaua de oftalmologie te așteaptă în Cluj-Napoca, Sibiu, Alba Iulia, Turda și Mediaș, cu o echipă extrem de bine pregătită, servicii de calitate și tehnologii de ultimă oră.

Fă-ți o programare

Puteți face programare rapid prin formularul din dreapta, sau direct la telefon. Colegii noștri de la recepție vă pot comunica disponibilitatea și informațiile necesare programării. Completarea formularului nu reprezintă înregistrarea sau confirmarea unei programări, ci transmiterea unei cereri de programare. Veți fi contactat de către echipa noastră, pentru verificarea disponibilității medicilor și realizarea unei programări.

VEZI CABINETELE ȘI CLINICILE

Formular de programare