Cât durează operația de cataractă?

Cât durează operația de cataractă?

Operația de cataractă durează între 5 și 10 minute. Procedura e una sigură și eficientă, care se efectuează în regim ambulatoriu. 

În rețeaua de oftalmologie Dr. Holhoș, domnul doctor Teodor Holhoș face operația de cataractă în doar 3 minute/ochi. Acest lucru se datorează anilor de experiență și eficientizării operațiunilor din clinică.

Cum se desfășoară?

Operația de cataractă începe cu anestezia locală, după care se realizează o mică incizie, prin care cristalinul afectat e segmentat cu ajutorul tehnologiei cu ultrasunet. Ulterior, acesta e extras și înlocuit cu un cristalin artificial

La final, se administrează antibiotic și antiinflamator steroidian sub conjunctival, și se aplică un pansament ocular. Pacientul poate pleca acasă la scurt timp de la intervenție, existând totuși câteva restricții după operația de cataractă. 

Te poți opera de cataractă la ambii ochi, în aceeași zi?

Dacă ai cataractă la ambii ochi, nu se recomandă operarea amândurora în aceeași zi. Va trebui să vii la control post operator și, dacă recuperarea decurge bine, medicul te va programa pentru o operație și la celălalt ochi.

De regulă, se recomandă un interval de 6 – 12 săptămâni între cele două intervenții, pentru a nu interfera cu procesul de vindecare al ochiului operat. 

Care sunt principalele avantaje ale operației de cataractă?

Cele mai importante beneficii pentru pacient sunt: 

  • Vindecarea rapidă a inciziei chirurgicale, care nu necesită sutură; 
  • Recuperarea excelentă a funcției vizuale;
  • Rata scăzută a complicațiilor post operatorii.

Dacă experimentezi oricare dintre simptomele cataractei, nu mai amâna și programează-te la un consult oftalmologic. Asta poate face diferența între deteriorarea vederii și tratarea precoce a cataractei.

Află și:

Fă-ți o programare

Puteți face programare rapid prin formularul din dreapta, sau direct la telefon. Colegii noștri de la recepție vă pot comunica disponibilitatea și informațiile necesare programării. Completarea formularului nu reprezintă înregistrarea sau confirmarea unei programări, ci transmiterea unei cereri de programare. Veți fi contactat de către echipa noastră, pentru verificarea disponibilității medicilor și realizarea unei programări.

VEZI CABINETELE ȘI CLINICILE

Notă de informare pacienți cu privire la programarea la consult/operație

Pacientul care își anulează o programare la consult/operație, o singură dată, cu cel puțin o zi înainte de programare, are dreptul la o a doua programare realizată în aceleași condiții.
Dacă pacientul își anulează, în mod consecutiv, și cea de-a doua programare la consult și/sau operație, o nouă programare se va efectua doar dacă pacientul acceptă plata în avans (prin ordin de plată sau cash la recepție) atât pentru consult, cât și pentru operație.
Pacientul care nu se prezintă la consult/operație, nu anunță anularea programării, și nici nu răspunde la apeluri, poate solicita o a doua programare doar dacă achită consultul/operația în avans.
Pacienții care solicită programare pentru operațiile de retină sau cele laser Prk/Femtolasik/Smile Pro achită în avans 30% din contravaloarea operației. Programarea se va realiza doar după încasarea avansului. Dacă pacientul anunță cu minim 48h anterior intervenției că se află în imposibilitate obiectivă de a se prezenta, i se va restitui tot avansul achitat. Dacă pacientul nu se prezintă și nu anunță cu cel puțin 48h anterior imposibilitatea prezentării, avansul achitat se consideră a fi pierdut cu titlul de daune interese și nu se mai restituie.