Ce este membrana epiretiniană?
Membrana epiretiniană este o afecțiune a zonei de interfață dintre partea posterioară a vitrosului și zona centrală a retinei, macula.
O membrană epiretiniană este o foaie subțire de țesut fibros care se poate dezvolta pe suprafața zonei maculare a retinei și poate provoca tulburări de vedere. Retina este o peliculă clară, un țesut foarte delicat, care acoperă interiorul fundului ochiului. Macula se află în centrul retinei și ne oferă o viziune centrală ascuțită și vedere bună de aproape.
O membrană epiretiniană se dezvoltă ca urmare a modificărilor celulare care apar în partea din spate a ochiului între gelul vitros clar care este prezent în mod normal și macula. Celulele biologice normale derivate din retină și alte țesuturi din ochi devin eliberate în gelul vitros și, în cele din urmă, se așează pe suprafața maculei. Aceste celule pot începe să prolifereze într-o „membrană”. În multe cazuri, această membrană rămâne foarte ușoară și nu are niciun efect semnificativ asupra maculei sau asupra vederii persoanei. Cu toate acestea, în alte cazuri, membrana poate deveni încet mai proeminentă, creând în cele din urmă o tulburare a retinei care duce la estompare vizuală și / sau distorsiune la nivelul ochiului afectat.
În majoritatea cazurilor, o membrană epiretiniană se dezvoltă într-un ochi fără antecedente de probleme anterioare. Acest tip de membrană epiretiniană se numește idiopatică. Cu toate acestea, ocazional, o membrană epiretiniană se va dezvolta într-un ochi ca urmare a detașării retinei, traume, boli inflamatorii, anomalii ale vaselor de sânge sau alte afecțiuni patologice. Majoritatea membranelor epiretiniene sunt ușoare și au un efect redus sau deloc asupra vederii. Cu toate acestea, în unele cazuri, membrana epiretiniană poate crește încet și poate provoca distorsiuni mecanice („riduri”) în maculă. Acest lucru poate duce la vedere încețoșată sau distorsionată, care se poate agrava încet în timp. O membrană epiretiniană nu face ca un ochi să devină complet orb. De obicei afectează doar zona centrală a vederii și nu provoacă pierderea vederii periferice (laterale).
Ce simptome prezintă membrana epiretiniană?
Membrana epiretiniană este severă atunci când afectează partea centrală a retinei responsabile de a vedea detalii fine. În cele mai severe cazuri, vederea este încețoșată și distorsionată, similar cu o vedere distorsionată printr-o pereche de binocluri neajustate. Liniile drepte, cum ar fi cele de la o ușă, pot părea ondulate pentru cineva cu membrană epiretiniană. Pierderea vederii începe neobservabilă și devine din ce în ce mai severă.
O persoană trebuie să raporteze oricare dintre următoarele simptome medicului oftalmologic:
- Scăderea vederii sau pierderea vederii centrale. Viziunea centrală permite ochilor să vadă înainte să citească sau să conducă sau să vadă detalii fine.
- Vedere distorsionată sau încețoșată.
- Vedere dublă.
- Vedere ondulată.
- Probleme la citirea literelor mici
- În forma sa avansată, această membrană poate determina distrugerea completă a celulelor în zona centrală, ducând la ceea ce se numește „gaură maculară”, cu pierderea completă a vederii
Care sunt factorii de risc pentru membrană epiretiniană?
Apariția membranei epiretiniene este idiopatică, adică existența acesteia nu poate fi explicată în legătură cu nicio altă boală de care ar putea suferi pacientul. În acest caz, afecțiunea apare la pacienți sănătoși, fără a fi constatată prezența unei alte boli oculare.
De cele mai multe ori, apariția bruscă a membranei epimaculare este cauzată de schimbările naturale care au loc în corpul vitros (parte a ochiului formată dintr-un gel transparent aflat în centrul ochiului). Aceste schimbări duc la pătrunderea în corpul vitros a unor celule de pe retină și din alte părți ale ochiului. Aceste celule se stabilesc în cele din urmă pe maculă, unde pot forma o membrană.
Riscul unei persoane de a dezvolta membrană epiretiniană crește odată cu înaintarea în vârstă, iar persoanele cu o afecțiune a ochilor sau a vederii existente pot dezvolta acesta afecțiune înainte de vârsta de 50 de ani.
Condițiile oculare care pun o persoană în pericol de a dezvolta un membrană epiretiniană sunt:
- Desprinderea vitroasă posterioară: separarea gelului care umple partea din spate a ochiului către retină.
- Dezlipire de retină: are loc atunci când retina se îndepărtează de partea din spate a ochiului.
- Leziuni: Leziunile oculare sau traumatismele pot provoca membrană epiretiniană.
- Chirurgie: operațiile oculare, cum ar fi chirurgia cataractei, pot provoca membrană epiretiniană.
- Boli vasculare ale retinei: afecțiuni care afectează vasele de sânge din ochi, cum ar fi retinopatia diabetică. Retinopatia diabetică poate afecta persoanele cu diabet.
- Membrană epiretiniană existentă: A avea o membrană epiretiniană la ochi înseamnă o probabilitate mai mare de a dezvolta și în celălalt ochi.
- A avea factori de risc pentru membrană epiretiniană nu garantează că cineva va dezvolta această afecțiune la un ochi sau ambii. De asemenea, chiar și cineva care nu are factori de risc ar putea dezvolta membrană epiretiniană.
În alte cazuri însă, membrana epiretiniană poate avea o cauză secundară, adică poate fi rezultatul unei probleme oculare anterioare. Dintre acestea enumerăm:
- Complicație a unei intervenții chirurgicale în caz de dezlipire de retină
- Inflamație oculară
- Anomalii ale vaselor sanguine retiniene
- Traumatisme oculare
- Tumori intraoculare
- Afecțiuni retiniene degenerative
Cum poate fi prevenită membrana epiretiniană?
Nu există măsuri concrete pentru a preveni dezvoltarea unei membrane epiretiniene. Dar, este important să consultați un oftalmolog dacă bănuiți că există simptome (cum ar fi particule plutitoare sau flash-uri).
Ce tipuri de membrane epiretiniene exista?
Diagnosticul și clasificarea membranei epiretiniene s-au bazat pe rezultatele examinărilor clinice. În practica clinică sunt frecvent clasificate fie ca reflex macular, forma timpurie, fie ca fibroză maculară preeretinală, forma tardivă.
Biomicroscopia cu lampă cu fantă a reflexului macular dezvăluie un reflex luminos strălucitor, ca de mătase de apă, de la suprafața interioară a retinei. În anumite cazuri, fibroza maculară preretinală se dezvoltă pe măsură ce membrana se îngroașă și se contractă, cu faldurile retiniene superficiale sau liniile de tracțiune, devenind opace și cenușii. Fibroza maculară preeretinală poate distorsiona retina, rezultând afectarea vizuală în ~ 80% din cazuri. Cazurile severe pot implica hemoragii retiniene, exsudate, anomalii vasculare, edem, pseudo găuri maculare și găuri maculare, rezultând alte tulburări vizuale.
În plus față de examinarea clinică, o varietate de teste auxiliare pot ajuta la diagnosticul și clasificarea membranei epiretiniene; de exemplu, angiofluorografia poate ajuta la diagnosticarea edemului retinian.
Ce metode de tratament exista pentru membrană epiretiniană?
Membranele epiretiniene pot fi tratate prin intervenții chirurgicale – vitrectomie. Cu toate acestea, nu toate membranele epiretiniene necesită tratament. Chirurgia nu este necesară dacă membrana epiretiniană este ușoară și are un efect redus sau deloc asupra vederii. Nu există tratament non-chirurgical pentru o membrană epiretiniană.
Vitrectomia
Operația de vitrectomie se face de obicei în ambulatoriu sub anestezie locală. Operația constă în efectuarea unor incizii foarte mici pe partea albă a ochiului (sclera) la 4 mm în spatele marginii corneei. În timp ce privește ochii prin microscop, chirurgul poate folosi o varietate de instrumente specializate pentru a lucra în interiorul ochiului. În primul rând, gelul vitros este îndepărtat și înlocuit cu o soluție salină special concepută. Chirurgul poate „scoate” membrana de pe suprafața maculei. După operație, suturi absorbabile foarte fine închid inciziile.
Tehnicile și instrumentele chirurgicale mai noi pot permite chirurgului să efectueze intervenția chirurgicală în unele cazuri prin incizii minuscule de „autosigilare” care nu necesită suturi. Această nouă tehnică permite vindecarea mai rapidă a ochiului cu o iritație oculară minimă post-operatorie. Ochiul ramane pansat pana a doua zi.
Angiomul reprezintă o formațiune necanceroasă a vaselor de sânge. Acesta poate apărea oriunde pe corp, în special pe față, piept și spate, sub formă de noduli roșii sau purpurii
Eroziunea corneană e o afecțiune oftalmologică dureroasă, la nivelul corneei.
Dacriocistita reprezintă o obstrucție la nivelul canalului lacrimo-nazal, ce provoacă inflamație și infecție. Află cum se tratează.
Iridoclicita e o formă de uvee anterioară și reprezintă inflamarea irisului și a corpului ciliar. Află cum se tratează.
Edemul papilar apare ca urmare a hipertensiunii intracraniene. Netratat la timp, urmările pot fi periculoase. Află mai multe.
Anizocoria e o problemă temporară și inofensivă de cele mai multe ori. Totuși, poate semnala și o leziune sau infecție în organism. Află mai multe.
Pupilele dilatate sunt normale în situații de lumină redusă. Midriaza în schimb, poate semnala o leziune oculară sau o altă problemă mai gravă la nivelul creierului. Află mai multe.
Zona zoster oftalmică e o afecțiune care necesită îngrijire medicală imediată. Află cum se manifestă și care sunt opțiunile de tratament.
Exoftalmia e de cele mai multe ori provocată de boala Graves, o boală tiroidiană. Descoperă și celelalte cauze, și cum se tratează.
Heterocromia nu îți afectează calitatea vieții și e extrem de rară. Află care sunt excepțiile și cauzele ochilor de culori diferite.
Nistagmusul este afecțiunea oftalmologică în care ochii fac mișcări repetitive și necontrolate. Descoperă și alte simptome și opțiuni de tratament.
Discromatopsia, întâlnită și sub denumirea de discromatie, este un termen general care se referă la diverse tulburări ale vederii caracterizate prin deficiența în percepția culorilor.
„Musculițele zburătoare” sunt, de cele mai multe ori, inofensive și reprezintă o etapă normală în procesul de îmbătrânire. Află care sunt cauzele și cum poți diminua simptomele.
Alergiile oculare apar ca reacție a organismului la un alergen, provocând inflamație și mâncărimi la nivelul ochilor. Cele mai frecvente alergii oculare sunt cele sezoniere.
Migrena oftalmică e cel mai des întâlnită la vârsta de 40 de ani. Se manifestă prin tulburări de vedere și chiar orbire temporară.
Keratita, cunoscută și sub numele de „ulcer cornean”, reprezintă o inflamație la nivelul corneei. Depistată la timp, afecțiunea oftalmologică e ușor de tratat și se vindecă rapid.
Diplopia e boala oftalmologică în care vezi două imagini ale aceluiași lucru. Afecțiunea poate afecta pe oricine, dar e mai des întâlnită după 60 de ani.
Xantelasma provine din familia xantoamelor și reprezintă depuneri de grăsime în celulele din pielea de la nivelul ochilor. E vizibilă prin umflături galbene, inofensive.
Daltoniștii percep culorile într-un mod diferit față de majoritatea oamenilor. De cele mai multe ori, această afecțiune oftalmologică face dificilă distingerea între anumite culori.
Epifora este o afecțiune oftalmologică ce se manifestă prin lăcrimarea excesivă a ochilor. De cele mai multe ori, nu este gravă și dispare de la sine. Totuși, dacă te confrunți cu asta și problema persistă, îți recomandăm să te programezi la un consult oftalmologic. Tratamentul poate fi diferit, în funcție de cauza epiforei.
Dacă observi o pată galbenă pe albul ochiului, cel mai probabil, te confrunți cu pinguecula. Afecțiunea oftalmologică nu este gravă, dar simptomele pot fi inconfortabile. Află cum se tratează pinguecula și, mai important, cum ai putea s-o previi.
Entropionul este afecțiunea oftalmologică prin care pleoapa ochiului se rotește în interior. E diferită de ectropion, unde pleoapa se întoarce în exterior. Cel mai des apare la persoanele în vârstă și, de obicei, afectează doar pleoapa inferioară.
E posibil ca și tu să te confrunți cu toxoplasmoză oculară, fără să știi. Această afecțiune a retinei e extrem de întâlnită în secolul nostru și se manifestă prin disconfort la nivelul ochilor și vedere în ceață.
Ectropionul este afecțiunea oftalmologică în care pleoapa și genele se îndepărtează de cornee, și se reorientează spre exterior.
Una dintre cele mai frecvente tipuri de cefalee e cea de origine oculară. Aceasta apare ca urmare a unei afecțiuni oftalmologice.
Blefarita e afecțiunea oftalmologică ce se manifestă prin inflamarea pleoapelor. La baza acestora, pacientul observă mici cruste, formate din particule de ulei solidificate sau din bacterii care se strâng în pliul din colțul ochiului.
Uveita este afecțiunea oftalmologică de la nivelul tractului uveal, care se manifestă prin modificări de vedere și dureri oculare.
Printre cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice, se numără și orjeletul. Acesta e cunoscut în termeni populari mai degrabă sub numele de „ulcior” și reprezintă o infecție la nivelul pleoapelor.
Pleoapa căzută e cunoscută în termeni medicali sub numele de „ptoză palpebrală”. Aceasta se manifestă prin îngustarea fantei vizuale a unuia sau ambilor ochi, creând un disconfort estetic și funcțional.
Ambliopia este o problemă de vedere, cunoscută în termeni populari sub numele de „ochi leneș”. Această afecțiune poate apărea la un singur ochi sau la amândoi, iar studiile arată că aproximativ 3% din populație suferă de această boală oftalmologică.
Senzația de „ochi uscați” sau „ochi obosiți” se găsește, în termeni medicali, sub numele de „keratoconjunctivită uscată” sau „xeroftalmie”, și se referă la o disfuncție a filmului lacrimal.
Strabismul, cunoscut și sub numele de „vedere cruciș” sau „privire încrucișată”, e afecțiunea oftalmologică în care axa vizuală a ochilor nu este aliniată. Astfel, unul dintre ochi se abate când trebuie să privească într-un punct fix.
Conjunctivita este una dintre cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice. Aceasta se poate întâlni atât la adulți, cât și la copii sau bebeluși.
Șalazionul se manifestă prin inflamarea pleoapei superioare sau inferioare. E una dintre afecțiunile oftalmologice frecvent întâlnite, și apare în momentul în care secreția glandelor sebacee de la nivelul ochiului e blocată. Șalazionul mai poate fi întâlnit și sub numele de „chalazion”.
Degenerescența maculară presupune deteriorarea maculei și, implicit, a calității vederii centrale. Această boală nu afectează și vederea periferică, deci nu poate duce la orbire completă.
Hipermetropia afectează capacitatea de a vedea obiectele din apropiere. Este posibil să puteți vedea clar obiectele îndepărtate, dar obiectele mai apropiate, chiar cuvintele dintr-o carte, de obicei sunt nefocalizate. Hipermetropia se manifestă atunci când ochiul nu focalizează în mod corespunzător lumina pe retină (stratul sensibil la lumină din partea din spate a ochiului).
Miopia este o afecțiune care se încadrează în categoria viciilor de refracție (alături de astigmatism și hipermetropie). În termeni comuni, miopia se manifestă prin vedere încețoșată la distanță, în timp ce la apropiere nu există probleme.
Asigmatismul, la fel ca miopia și hipermetropia reprezintă un viciu de refracție. În termeni generali, afecțiunea se manifestă prin viziune blurată, neclară, indiferent de distanța la care se află obiectele, suprafețele.
Presbiopia este o afecțiune legată de vârstă, care este caracterizată de scăderea vederii la apropiere. Apare de obicei în jurul vârstei de 40 de ani.
Cataracta este o afecțiune oftalmologică, frecventă, ce determină scăderea progresivă a vederii prin pierderea transparenței cristalinului. Studiile arată că aproximativ 50% din populație își pierde vederea din cauza acestei afecțiuni.
Cataracta este o afecțiune a ochilor destul de frecventă, care determină o scădere progresiva a vederii cauzată de pierderea transparenței cristalinului.
Retinopatia diabetică este o complicație a diabetului care se manifestă la nivelul ochilor, cauzată de niveluri ridicate de zahăr din sânge si de deteriorarea vaselor de sânge ale țesutului sensibil la lumină aflat în spatele ochiului (retină).
Retina este stratul fotosensibil aflat în profunzimea globului ocular, căptușindu-l pe interior în partea posterioară. Este o bucată de țesut neuronal, care creează o imagine bidimensională focalizată ce este transpusă într-un impuls electric neuronal ce traduce imaginea pentru a crea percepția vizuală.
Membrana epiretiniană este o afecțiune a zonei de interfață dintre partea posterioară a vitrosului și zona centrală a retinei, macula.
Corpul vitros se situează în centrul globului ocular, între cristalin și retină, și apare sub formă de „gel”. Un vitros sănătos este complet transparent permițând luminii să ajungă la retină fără probleme, obținându-se astfel o vedere clară.
Glaucomul este o afecțiune oculară cronică bilaterală caracterizată prin distrugerea progresivă a fibrelor nervului optic, nerv care este responsabil de transmiterea informațiilor de la ochi la creier.
Keratoconus este o boală degenerativă care se manifestă prin deformarea și subțierea progresivă a corneei. Apare de obicei în adolescență, afectează atât bărbații cât și femeile, și progresează până la maturitate.