Ce este Keratoconus?
Keratoconus este o boală degenerativă care se manifestă prin deformarea și subțierea progresivă a corneei. Apare de obicei în adolescență, afectează atât bărbații cât și femeile, și progresează până la maturitate. Simptomele includ scăderea acuității vizuale, vedere încețoșată, apariția dioptriilor cilindru, hiperlăcrimare, ochi roșu, durere, putând evolua până la pierderea completă a vederii, când este necesar transplantul de cornee. Cu cât este diagnosticată mai rapid, cu atât se poate interveni mai repede asupra acesteia.
- Keratoconus se caracterizează prin subțierea corneei și apariția neregularităților pe suprafața acesteia. Stratul de mijloc este cea mai groasă parte a corneei, formată în mare parte din apă și o proteină numită colagen. Colagenul face corneea puternică și flexibilă și ajută la menținerea formei sale regulate, rotunde. În cazurile de keratoconus, corneea se subțiază și se umflă într-o formă neregulată de con, rezultând diminuarea vederii.
- Keratoconusul începe în general la pubertate și progresează în intervalul de vârstă 30-40 ani. Nu există nicio modalitate de a prezice cât de repede va evolua boala sau dacă va progresa. Keratoconus afectează de obicei ambii ochi, unul fiind mai grav afectat decât celălalt.
Despre cornee
Corneea este stratul de suprafață al globului ocular. Este perfect transparentă și are o formă bombată specifică ochiului, acoperind suprafață anterioară a acestuia. Intră în contact direct cu filmul lacrimal și cu mediul exterior atunci când fanta palpebrală este deschisă.
Rolul principal al corneei este cel de refracție a luminii și de obținere a unei imagine clare. Împreună cu cristalinul, au rolul de a focaliza lumina pe retină. Când lumina ajunge pe suprafața corneei, aceasta se refractă pentru a trece mai departe prin cristalin. Procesul este similar cu al unei camere foto (corneea și cristalinul funcționează ca un sistem de lentile pe când retina reprezintă suportul de imagine, în cazul aparatului, fiind filmul sau senzorul digital). Pentru a menține acest rol, corneea trebuie să se mențină transparentă și cu o formă stabilă. Orice afecțiune care modifică transparența sau forma, o să împiedice trecerea razelor de lumină pentru formarea imaginii. Este totodată și o barieră împotriva microorganismelor, particulelor de praf sau a altor factori ce pot agresa globul ocular. Este avasculară (nu are vase de sânge) și cu o structură laminară în straturi expuse din exterior spre interior.
Ce simptome aveți în caz de Keratoconus?
Mulți pacienți cu keratoconus nu știu că au boala. Primul simptom este o ușoară estompare a vederii sau o vedere progresiv slabă, care nu se corectează ușor. Alte simptome ale keratoconusului includ:
- Strălucire și halouri în jurul luminilor
- Dificultate de a vedea noaptea
- Iritarea ochilor sau durerile de cap asociate cu durerile oculare
- Sensibilitate crescută la lumina puternică
- Agravarea bruscă sau tulburarea vederii
Care sunt factorii de risc pentru Keratoconus?
Cauza definitivă a keratoconului este necunoscută, deși se crede că predispoziția de a dezvolta boala este prezentă la naștere. O constatare frecventă în keratoconus este pierderea colagenului în cornee. Acest lucru poate fi cauzat de un anumit dezechilibru între producerea și distrugerea țesutului corneean de către celulele corneene.
Următoarele cauze pot crește riscul de a dezvolta keratoconus:
- Genetica. Pacienții cu antecedente familiale de keratoconus sau cu anumite tulburări sistemice, cum ar fi sindromul Down, prezintă un risc mai mare de a dezvolta keratoconus.
- Inflamația cronică a ochilor. Inflamația constantă din cauza alergiilor sau iritanților poate contribui la distrugerea țesutului corneei care poate duce la dezvoltarea keratoconusului.
- Frecarea ochilor. Frecarea cronică a ochilor este asociată cu dezvoltarea keratoconusului. Poate fi, de asemenea, un factor de risc pentru progresia bolii.
- Vârsta. Keratoconus este adesea descoperit în adolescență. În general, pacienții tineri cu keratoconus avansat au mai multe șanse să aibă nevoie de o formă de intervenție chirurgicală pe măsură ce boala progresează.
Ce tipuri de Keratoconus există?
Există patru tipuri principale de keratoconus, pe lângă variațiile mai rare ale bolii, inclusiv con rotund, con oval, forme fruste și keratoglobus. Forma corneei, precum și locul în care corneea a devenit mai subțire determină tipul de keratoconus. Tipul de keratoconus trebuie diagnosticat cu ajutorul investigațiilor de specialitate și a consultului oftalmologic.
Ce metode de tratament exista pentru Keratoconus?
Pe lângă un istoric medical complet și un examen oftalmologic, medicul oftalmolog poate efectua următoarele teste pentru a diagnostica keratoconusul:
- Topografia corneei. Acesta este cel mai precis mod de a diagnostica keratoconusul precoce și de a urmări progresia acestuia. Cu ajutorul topografului, este realizată o imagine computerizată care creează o hartă a curbei corneei.
- Examinarea cu lampa cu fantă. Această examinare a corneei poate ajuta la detectarea anomaliilor în straturile exterioare și medii ale corneei.
- Pahimetrie. Acest test este utilizat pentru a măsura cele mai subțiri zone ale corneei.
- Microscopie speculară
- Keratometrie
Tratamentul keratoconusului se concentrează pe corectarea vederii și depinde de stadiul bolii.
După investigații medicul specialist va stabili gradul de evoluție al bolii, dacă este progresivă sau stabilizată.
Pacienții cu vârsta sub 40 de ani, necesită tratament în cel mai scurt timp.
Pacienții cu vârsta peste 40 de ani, necesită tratament, dar boala este deja stabilizată în mod natural o dată cu înaintarea în vârstă.
Primele etape
Tratamentul pentru keratoconus în primele etape include ochelari pentru tratarea miopiei și astigmatismului. Pe măsură ce keratoconul progresează și se înrăutățește, ochelarii nu mai sunt capabili să ofere o vedere clară, iar pacienții trebuie să poarte lentile de contact, de obicei lentile de contact dure.
Etape intermediare
Keratoconusul progresiv poate fi tratat prin tratamentul chirurgical Crosslinking pentru keratoconus. Metoda folosită este crosslinking fotooxidativ cu riboflavină prin procedeul transepitelial, care se poate realiza în clinicile noastre. Această procedură unică, implică aplicarea unei soluții de vitamină B2 pe ochi, care este apoi activată de lumina ultravioletă. Soluția determină formarea de noi legături de colagen, recuperând și păstrând o parte din forța și forma corneei.
Deși tratamentul nu poate face corneea complet normală din nou, poate împiedica vederea să se înrăutățească și, în unele cazuri, poate îmbunătăți vederea. Procedura poate necesita îndepărtarea stratului subțire exterior al corneei (epiteliul) pentru a permite riboflavinei să pătrundă mai ușor în țesutul corneei.
Etape avansate
Inelul cornean. În cazul keratoconusului sever, lentilele de contact standard pot deveni prea incomode pentru a mai fi purtate. Atunci, există opțiune de inserare a inelelor corneene Intacs. Acestea sunt din plastic, în formă de C, și se pun în mici canale pe care chirurgul le creează în cornee. Inelele ajută la aplatizarea corneei și corectează, parțial, forma conică provocată de keratoconus. Lumina se va reflecta mai bine pe retină, iar vederea ta va fi mai clară.
Procedura se realizează sub anestezie locală și nu durează mai mult de 15 minute.
În funcție de severitatea keratoconusului, există riscul să ai în continuare nevoie de lentile de contact, pentru a corecta suplimentar vederea. Iar inelele corneene, deși reprezintă o opțiune eficientă de tratament, nu sunt permanente și nu opresc progresia bolii.
Transplant de cornee. Într-un transplant de cornee, o cornee donatoare înlocuiește corneea deteriorată a pacientului.
Referințe:
Angiomul reprezintă o formațiune necanceroasă a vaselor de sânge. Acesta poate apărea oriunde pe corp, în special pe față, piept și spate, sub formă de noduli roșii sau purpurii
Eroziunea corneană e o afecțiune oftalmologică dureroasă, la nivelul corneei.
Dacriocistita reprezintă o obstrucție la nivelul canalului lacrimo-nazal, ce provoacă inflamație și infecție. Află cum se tratează.
Iridoclicita e o formă de uvee anterioară și reprezintă inflamarea irisului și a corpului ciliar. Află cum se tratează.
Edemul papilar apare ca urmare a hipertensiunii intracraniene. Netratat la timp, urmările pot fi periculoase. Află mai multe.
Anizocoria e o problemă temporară și inofensivă de cele mai multe ori. Totuși, poate semnala și o leziune sau infecție în organism. Află mai multe.
Pupilele dilatate sunt normale în situații de lumină redusă. Midriaza în schimb, poate semnala o leziune oculară sau o altă problemă mai gravă la nivelul creierului. Află mai multe.
Zona zoster oftalmică e o afecțiune care necesită îngrijire medicală imediată. Află cum se manifestă și care sunt opțiunile de tratament.
Exoftalmia e de cele mai multe ori provocată de boala Graves, o boală tiroidiană. Descoperă și celelalte cauze, și cum se tratează.
Heterocromia nu îți afectează calitatea vieții și e extrem de rară. Află care sunt excepțiile și cauzele ochilor de culori diferite.
Nistagmusul este afecțiunea oftalmologică în care ochii fac mișcări repetitive și necontrolate. Descoperă și alte simptome și opțiuni de tratament.
Discromatopsia, întâlnită și sub denumirea de discromatie, este un termen general care se referă la diverse tulburări ale vederii caracterizate prin deficiența în percepția culorilor.
„Musculițele zburătoare” sunt, de cele mai multe ori, inofensive și reprezintă o etapă normală în procesul de îmbătrânire. Află care sunt cauzele și cum poți diminua simptomele.
Alergiile oculare apar ca reacție a organismului la un alergen, provocând inflamație și mâncărimi la nivelul ochilor. Cele mai frecvente alergii oculare sunt cele sezoniere.
Migrena oftalmică e cel mai des întâlnită la vârsta de 40 de ani. Se manifestă prin tulburări de vedere și chiar orbire temporară.
Keratita, cunoscută și sub numele de „ulcer cornean”, reprezintă o inflamație la nivelul corneei. Depistată la timp, afecțiunea oftalmologică e ușor de tratat și se vindecă rapid.
Diplopia e boala oftalmologică în care vezi două imagini ale aceluiași lucru. Afecțiunea poate afecta pe oricine, dar e mai des întâlnită după 60 de ani.
Xantelasma provine din familia xantoamelor și reprezintă depuneri de grăsime în celulele din pielea de la nivelul ochilor. E vizibilă prin umflături galbene, inofensive.
Daltoniștii percep culorile într-un mod diferit față de majoritatea oamenilor. De cele mai multe ori, această afecțiune oftalmologică face dificilă distingerea între anumite culori.
Epifora este o afecțiune oftalmologică ce se manifestă prin lăcrimarea excesivă a ochilor. De cele mai multe ori, nu este gravă și dispare de la sine. Totuși, dacă te confrunți cu asta și problema persistă, îți recomandăm să te programezi la un consult oftalmologic. Tratamentul poate fi diferit, în funcție de cauza epiforei.
Dacă observi o pată galbenă pe albul ochiului, cel mai probabil, te confrunți cu pinguecula. Afecțiunea oftalmologică nu este gravă, dar simptomele pot fi inconfortabile. Află cum se tratează pinguecula și, mai important, cum ai putea s-o previi.
Entropionul este afecțiunea oftalmologică prin care pleoapa ochiului se rotește în interior. E diferită de ectropion, unde pleoapa se întoarce în exterior. Cel mai des apare la persoanele în vârstă și, de obicei, afectează doar pleoapa inferioară.
E posibil ca și tu să te confrunți cu toxoplasmoză oculară, fără să știi. Această afecțiune a retinei e extrem de întâlnită în secolul nostru și se manifestă prin disconfort la nivelul ochilor și vedere în ceață.
Ectropionul este afecțiunea oftalmologică în care pleoapa și genele se îndepărtează de cornee, și se reorientează spre exterior.
Una dintre cele mai frecvente tipuri de cefalee e cea de origine oculară. Aceasta apare ca urmare a unei afecțiuni oftalmologice.
Blefarita e afecțiunea oftalmologică ce se manifestă prin inflamarea pleoapelor. La baza acestora, pacientul observă mici cruste, formate din particule de ulei solidificate sau din bacterii care se strâng în pliul din colțul ochiului.
Uveita este afecțiunea oftalmologică de la nivelul tractului uveal, care se manifestă prin modificări de vedere și dureri oculare.
Printre cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice, se numără și orjeletul. Acesta e cunoscut în termeni populari mai degrabă sub numele de „ulcior” și reprezintă o infecție la nivelul pleoapelor.
Pleoapa căzută e cunoscută în termeni medicali sub numele de „ptoză palpebrală”. Aceasta se manifestă prin îngustarea fantei vizuale a unuia sau ambilor ochi, creând un disconfort estetic și funcțional.
Ambliopia este o problemă de vedere, cunoscută în termeni populari sub numele de „ochi leneș”. Această afecțiune poate apărea la un singur ochi sau la amândoi, iar studiile arată că aproximativ 3% din populație suferă de această boală oftalmologică.
Senzația de „ochi uscați” sau „ochi obosiți” se găsește, în termeni medicali, sub numele de „keratoconjunctivită uscată” sau „xeroftalmie”, și se referă la o disfuncție a filmului lacrimal.
Strabismul, cunoscut și sub numele de „vedere cruciș” sau „privire încrucișată”, e afecțiunea oftalmologică în care axa vizuală a ochilor nu este aliniată. Astfel, unul dintre ochi se abate când trebuie să privească într-un punct fix.
Conjunctivita este una dintre cele mai frecvente afecțiuni oftalmologice. Aceasta se poate întâlni atât la adulți, cât și la copii sau bebeluși.
Șalazionul se manifestă prin inflamarea pleoapei superioare sau inferioare. E una dintre afecțiunile oftalmologice frecvent întâlnite, și apare în momentul în care secreția glandelor sebacee de la nivelul ochiului e blocată. Șalazionul mai poate fi întâlnit și sub numele de „chalazion”.
Degenerescența maculară presupune deteriorarea maculei și, implicit, a calității vederii centrale. Această boală nu afectează și vederea periferică, deci nu poate duce la orbire completă.
Hipermetropia afectează capacitatea de a vedea obiectele din apropiere. Este posibil să puteți vedea clar obiectele îndepărtate, dar obiectele mai apropiate, chiar cuvintele dintr-o carte, de obicei sunt nefocalizate. Hipermetropia se manifestă atunci când ochiul nu focalizează în mod corespunzător lumina pe retină (stratul sensibil la lumină din partea din spate a ochiului).
Miopia este o afecțiune care se încadrează în categoria viciilor de refracție (alături de astigmatism și hipermetropie). În termeni comuni, miopia se manifestă prin vedere încețoșată la distanță, în timp ce la apropiere nu există probleme.
Asigmatismul, la fel ca miopia și hipermetropia reprezintă un viciu de refracție. În termeni generali, afecțiunea se manifestă prin viziune blurată, neclară, indiferent de distanța la care se află obiectele, suprafețele.
Presbiopia este o afecțiune legată de vârstă, care este caracterizată de scăderea vederii la apropiere. Apare de obicei în jurul vârstei de 40 de ani.
Cataracta este o afecțiune oftalmologică, frecventă, ce determină scăderea progresivă a vederii prin pierderea transparenței cristalinului. Studiile arată că aproximativ 50% din populație își pierde vederea din cauza acestei afecțiuni.
Cataracta este o afecțiune a ochilor destul de frecventă, care determină o scădere progresiva a vederii cauzată de pierderea transparenței cristalinului.
Retinopatia diabetică este o complicație a diabetului care se manifestă la nivelul ochilor, cauzată de niveluri ridicate de zahăr din sânge si de deteriorarea vaselor de sânge ale țesutului sensibil la lumină aflat în spatele ochiului (retină).
Retina este stratul fotosensibil aflat în profunzimea globului ocular, căptușindu-l pe interior în partea posterioară. Este o bucată de țesut neuronal, care creează o imagine bidimensională focalizată ce este transpusă într-un impuls electric neuronal ce traduce imaginea pentru a crea percepția vizuală.
Membrana epiretiniană este o afecțiune a zonei de interfață dintre partea posterioară a vitrosului și zona centrală a retinei, macula.
Corpul vitros se situează în centrul globului ocular, între cristalin și retină, și apare sub formă de „gel”. Un vitros sănătos este complet transparent permițând luminii să ajungă la retină fără probleme, obținându-se astfel o vedere clară.
Glaucomul este o afecțiune oculară cronică bilaterală caracterizată prin distrugerea progresivă a fibrelor nervului optic, nerv care este responsabil de transmiterea informațiilor de la ochi la creier.
Keratoconus este o boală degenerativă care se manifestă prin deformarea și subțierea progresivă a corneei. Apare de obicei în adolescență, afectează atât bărbații cât și femeile, și progresează până la maturitate.