Epifora (ochi înlăcrimați)

Epifora este o afecțiune oftalmologică ce se manifestă prin lăcrimarea excesivă a ochilor. De cele mai multe ori, nu este gravă și dispare de la sine. Totuși, dacă te confrunți cu asta și problema persistă, îți recomandăm să te programezi la un consult oftalmologic. Tratamentul poate fi diferit, în funcție de cauza epiforei.  

Ce este epifora?

Epifora mai e cunoscută și ca „hiperlacrimație” sau „lăcrimare excesivă”. 

Lacrimile au un rol esențial în menținerea sănătatății ochilor:

  • Păstrează corneea hidratată și duce la o vedere clară;
  • Elimină impuritățile care pot irita suprafața globului ocular și păstrează igiena ochilor. 

Epifora apare atunci când pelicula lacrimogenă din ochi nu este eliminată corespunzător prin sistemul lacrimonazal. Astfel, lacrimile nu se mai scurg în interiorul ochilor, ci în afara lor.

Caracteristici:

  • Epifora poate apărea la orice vârstă, dar e mai frecventă la bebeluși, la copii sub 12 luni și la vârstnici de peste 60 de ani;
  • Poate afecta unul sau ambii ochi;
  • Poate fi congenitală (din naștere) sau dobândită;
  • Epifora congenitală apare de regulă la nou-născuți, dar dispare după câteva săptămâni, de îndată ce bebelușul își dezvoltă canalele lacrimonazale.
  • Epifora dobândită este temporară și dispare odată cu înlăturarea cauzei sale.

Care sunt simptomele epiforei?

Simptomele epiforei diferă în funcție de cauzele subiacente. Cele mai frecvente semne ale epiforei sunt:

  • Umezeală excesivă la nivelul ochilor;
  • Senzație de corp străin;
  • Roșeață;
  • Pleoape inflamate;
  • Usturime și disconfort;
  • Durere oculară ascuțită;
  • Vedere încețoșată;
  • Dilatare vizibilă a vaselor de sânge de la nivelul ochilor;
  • Edem palpebral;
  • Sensibilitate crescută la lumină;
  • Secreții purulente.

Simptomele care însoțesc lăcrimarea excesivă pot folosi la restrângerea diagnosticului diferențial, ajutând la identificarea cauzei subiacente. De exemplu:

  • Durerea nazală sugerează dacriocistită.
  • Senzația de corp străin poate indica prezența unui corp străin corneean, sindromul ochiului uscat, excoriație, ulcer cornean sau trichiazis.
  • Sensibilitatea la lumină poate fi simptom pentru uveită sau cheratită.
  • Pruritul sugerează o cauză alergică.
  • Secrețiile și inflamațiile pot fi provocate de obstrucționarea canalelor lacrimonazale și pot semnala conjunctivită.

Care sunt cauzele ochilor înlăcrimați?

Hiperlacrimația poate apărea din mai multe motive. De regulă, e vorba e factori externi (praf, vânt, frig, utilizarea excesivă a ecranelor albastre), dar există și cauze medicale (infecții sau leziuni la nivelul ochilor).

  • Prezența unui corp străin. Praful, lentilele de contact care nu au fost igienizate corespunzător și orice alt corp străin pot provoca iritații și leziuni oculare. Acestea declanșează automat lăcrimarea excesivă, prin care organismul curăță ochiul, dorind să protejeze și elimine obiectul străin.
  • Obstrucția canalelor lacrimale. Canalele lacrimale au rolul de a împiedica acumularea excesivă a lacrimilor în ochi. Când acestea sunt blocate, nu își mai pot îndeplini rolul și astfel, apare epifora.
  • Infecții sau inflamații ale ochiului 
    • Infecții la nivelul glandelor lacrimale; 
    • Gene încarnate;
    • Ulciorul (orjeletul);
    • Șalazionul;
    • Blefarita;
    • Trahomul;
    • Conjunctivita; 
    • Cheratita;
    • Sarcoidoza;
    • Granulomatoza Wegener;
    • Dacriocistita;
    • Glaucomul congenital (la nou-născuți);
    • Infecții ale sinusurilor.
  • Modificări ale pleoapelor – Clipirea are rolul de a menține o curățare uniformă a ochilor de lacrimi, iar orice schimbare în structura și funcția pleoapelor poate conduce la lăcrimare excesivă.
    • Pleoapele subțiri și ridate la adulții în vârstă pot acumula lacrimi, provocând roșeață și lăcrimare excesivă. 
    • O pleoapă îndepărtată de globul ocular poate împiedica drenarea corectă a lacrimilor – ectropion.
    • O pleoapă rotită spre interior poate genera presiune și disconfort la nivelul ochiului – entropion.
  • Intervenții chirurgicale la nivelul feței 
  • Alergii (febra fânului, rinita alergică; alergii la polen, praf, păr de animale). Sistemul imunitar declanșează un răspuns inflamator, cauzând ochi roșii, umflați și lăcrimare excesivă.
  • Expunerea îndelungată la condiții meteo nefavorabile (soare, vânt, frig). Acești factori pot provoca sensibilitate crescută la lumină și, de acolo, hiperlacrimația.
  • Expunerea excesivă la lumină albastră (tabletă, laptop, telefon etc.), fără purtarea ochelarilor cu protecție pentru calculator.
  • Anumite substanțe și medicamente (medicamentele topice pentru tensiunea arterială, unele medicamente utilizate în chimioterapie, epinefrina și anumite picături oftalmologice).

Cum se diagnostichează epifora?

Pentru a obține un diagnostic corect al epiforei, e necesară o consultație oftalmologică.

  • În primă faze, are loc discuția cu medicul specialist. Aici, pacientul prezintă simptomele și istoricul medical personal și familial.
  • Mai apoi, medicul testează acuitatea vizuală prin folosirea unui panou luminos aflat la distanță și a unei fișe aflate în apropiere. 
  • Urmează investigațiile oftalmologice specifice:
    • Testul Schirmer, pentru a cuantifica producția de lacrimi.
    • Examinarea fizică a ochilor și pleoapelor, pentru identificarea semnelor posibilelor cauze ale epiforei, cum ar fi prezența unui corp străin, durere sinusala, tumefierea sau formațiunile tumorale la nivelul ligamentului palpebral medial și alte anomalii ale pleoapei.
    • Sondarea și irigarea sistemului lacrimal de drenaj cu soluție salină. Semnele de reflux sau drenaj nazal pot indica obstrucția canalelor lacrimonazale.
    • Se utilizarea echipamente performante, pentru a determina parametri oculari.
  • Se pot efectua și teste și procedee imagistice (dacriocistografia, CT, endoscopie nazală) când se ia în considerare intervenția chirurgicală, sau pentru depistarea abceselor în caz de infecție.

Cum se tratează lăcrimarea excesivă?

Tratamentulul oftalmologic pentru ochi înlăcrimați depinde de cauza subiacentă și de cât de gravă e problema.

  • În cazul obiectelor străine, îndepărtarea acestora din ochi e primul pas pentru tratatarea epiforei. 
  • Picăturile oftalmologice pot fi utilizate pentru limpezirea ochilor sau pentru ameliorarea senzației de ochi uscat, da și în cazul în care există un corp străin în ochi.
  • În cazul epiforei cauzate de alergii sezoniere, se recomandă evitarea alergenilor cunoscuți și administrarea medicamentelor antialergice.
  • Pentru obstrucția canalului lacrimonazal, există opțiunea terapeutică a irigației canalului lacrimonazal. În cazurile mai grave, se recurge la procedura chirurgicală numită dacriocistorinostomie. Prin aceasta, se creează un pasaj între sacul lacrimal și cavitatea nazală.
  • Pentru hiperlacrimația provocată de modificările pleoapelor, entropion și ectropion, se recomandă o operație oftalmologică.
  • Epifora la nou-născuți se vindecă de obicei de la sine. Dacă există canale lacrimogene blocate, acestea se deschid treptat în primele luni de viață. Poate ajuta curățarea ochilor cu o compresă sterilă umedă.
  • Infecțiile virale se vindecă de regulă de la sine.
  • Infecțiile bacteriene ar necesita picături sau unguente oftalmologice cu antibiotice.

Clinicile Dr. Holhoș sunt renumite pentru specialiști de top și tehnologie oftalmologică de ultimă oră. Programează-te la o consultație în Cluj-Napoca, Turda, Alba-Iulia, Sibiu sau Mediaș.

Text revizuit medical de Dr. Teodor Holhos, Medic chirurg oftalmolog
Scris de Echipa Dr Holhos
Fă-ți o programare

Puteți face programare rapid prin formularul din dreapta, sau direct la telefon. Colegii noștri de la recepție vă pot comunica disponibilitatea și informațiile necesare programării. Completarea formularului nu reprezintă înregistrarea sau confirmarea unei programări, ci transmiterea unei cereri de programare. Veți fi contactat de către echipa noastră, pentru verificarea disponibilității medicilor și realizarea unei programări.

VEZI CABINETELE ȘI CLINICILE

Notă de informare cu privire la consultul efectuat în Rețeaua de oftalmologie Dr. Holhos

Rețeaua de oftalmologie Dr. Holhos își rezervă dreptul de a solicita plata în avans (prin ordin de plată sau cash la recepția clinicilor din rețea) pacienților care:

– Anulează de doua ori consecutiv programările în cadrul clinicilor noastre

sau

– nu se prezintă de două ori consecutiv la programările efectuate în cadrul clinicilor noastre.

Vă mulțumim pentru înțelegere!

Formular de programare