Entropionul

Entropionul, cunoscut și ca „entropion palpebral”, constă în eversia marginii pleoapelor înspre suprafața oculară și cornee.  În termeni științifici, unitatea pilosebacee și joncțiunea mucocutanată sunt cele care se reorientează înspre interiorul ochiului. 

Entropionul poate apărea:

• La pleoapa superioară, inferioară, sau la ambele;
• La un ochi sau la ambii (caz în care pacientul se confruntă cu entropion bilateral);
• Atât la adulți, cât și la copii, dar e mai frecvent la vârstnici.

Netratat, entropionul poate duce la:

• Subțierea corneei;
• Neovascularizarea corneei;
• Abraziune corneană;
• Leziuni corneene; 
• Leziuni ale conjuctivei;
• Cicatrici oculare.

Entropionul poate fi confundat cu epiblefaronul. 

Entropionul poate afecta atât pleoapa superioară, cât și pe pleoapa inferioară și are de-a face cu mușchii și ligamentele din interiorul ochiului, cu infecții și traumatisme oculare, sau cu tratamente anterioare. 

Epiblefaronul afectează numai pleoapa inferioară. Genele se ondulează spre interiorul ochiului din cauza unui pliu de piele suplimentar aflat pe pleoapa de jos a ochiului. 

Entropionul poate apărea fie pentru că musculatura de la nivelul pleoapei e slăbită, fie pentru că ligamentele care fixează pleoapa de pereţii oaselor orbitei sunt slăbite. O altă cauză a entropionului poate fi o cicatrice la nivelul tegumentelor sau mucoasei conjunctivale a ochiului, care produce o tracțiune asupra pleoapei și duce la îndoirea marginii acesteia către interior.

Factori de risc:

• Vârstă înaintată;
• Agenezie – pleoapa nu are suficient țesut dezvoltat (e o problemă congenitală);
• Infecții oculare (ex. conjunctivita granuloasă); 
• Tratamente oftalmologice (entropionul poate apărea ca reacție a organismului la persoanele care folosesc un anumit unguent pentru tratarea glaucomului).

În funcție de cauza bolii, există patru tipuri de entropion:

1. Entropionul involutiv este cea mai comună formă a afecțiunii și se manifestă în special la persoanele cu vârsta de peste 60 de ani. Acest tip e cauzat de o tonicitate scăzută a mușchilor, mai ales a mușchilor retractori ai pleoapei inferioare, fapt care duce la îndoirea genelor către globul ocular.
2. Entropionul spastic apare atunci când mușchiul ocular se contractă în mod continuu și îndoaie marginea pleoapei spre interior. Acest tip de entropion este declanșat de diferite iritații, inflamații sau traume, cum ar fi conjunctivita, blefarita sau keratita. Totodată, entropionul spastic poate fi cauzat și de diminuarea suportului palpebral posterior, ceea ce duce la plasarea profundă a globului ocular în orbită.
3. Entropionul cicatricial poate fi cauzat de traume la nivelul ochilor, arsuri palpebrale, dar și în cazul unor reacții adverse la medicamente sau în diferite afecțiuni cum ar fi trahomul, conjunctivita virală sau blefarita. Acest tip de entropion afectează și se manifestă prin curbarea tarsului.
4. Entropionul congenital este o formă rar întâlnită, care apare la naștere.

Pacienții care se confruntă cu entropion palpebral pot avea simptome diferite, în funcție de faza și gravitatea bolii. Începe cu o senzație de iritare la nivelul ochiului afectat, mâncărimi și impresia de corp străin în ochi. Cu timpul, entropionul provoacă un disconfort tot mai mare și apar:

• Dureri;
• Lăcrimare în exces;
• Ochi uscat;
• Sensibilitate la lumină;
• Secreții și cruste la nivelul ochilor (de obicei, dimineața);
• Scăderea calității vederii;
• Apariția unui strat de piele suplimentar în jurul ochiului. 

Cazurile grave de entropion palpebral pot provoca:

• Cicatrici pe suprafaţa corneei; 
• Ulcer cornean;
• În cazuri foarte rare, pierderea vederii. 

Diagnosticarea entropionului palpebral se face în cadrul unei consultații oftalmologice. Medicul estimează laxitatea ţesuturilor și stabilește localizarea, tipul și gravitatea entropionului, trăgând pleoapa spre nas și spre tâmplă. Pacientului i se poate cere și să clipească sau să închidă ochii forțat. 

Astfel, oftalmologul află care e poziția pleoapei pe ochi, dar și care e tonusul ei muscular. În cazul în care entropionul e cauzat de cicatrici, de intervenții chirurgicale anterioare sau de alte afecțiuni oftalmologice, medicul va face investigații suplimentare pentru a examina și țesuturile din jur.

Există o serie de tratamente care ameliorează doar pentru o perioadă scurtă de timp simptomele entropionului palpebral. Acestea ar fi:

• Picăturile oftalmologice pentru lubrifierea globului ocular; 
• Lentilele de contact;
• Tratamentul injectabil.

Tratamentul definitiv constă în operația pentru entropion. 

Intervenția chirurgicală are scopul de a repoziționa pleoapa și de a îmbunătăți tonusul muscular de la nivelul ochiului afectat. Procedura implică administrarea anesteziei locale prin injecții cu xilină în țesuturile pleoapei, în combinație cu medicamente calmante și analgezice. 

Tehnica utilizată de specialist diferă de la un tip de afecțiune la altul. De obicei, operația de entropion constă în întărirea structurii pleoapelor prin rezecția unor fragmente întregi din pleoapă sau a unor secțiuni din piele și mușchi. Se poate efectua și o procedură de întărire a ligamentelor laterale (o cantoplastie). În cazul în care există o cicatrice la nivelul tegumentelor sau a conjunctivei, chirurgul va exciza cicatricea și va pune o grefă din piele. Aceasta poate fi prelevată din spatele urechii, de la pleoapa superioară, din cerul gurii sau din căile nazale.

Complicații

Foarte rar, în urma operației de entropion, pot apărea complicaţii. Printre acestea, se numără:

• Cicatrici hipertrofice;
• Infecții la nivelul ochilor;
• Hematoame;
• Ectropion.

Recomandări postoperatorii

Operația entropion se realizează în regim ambulatoriu. După încheierea intervenției chirurgicale, se aplică un pansament, iar pacientul poate pleca acasă. Următoarea zi, acesta revine la clinică pentru îndepărtarea pansamentului. Firele de sutură sunt scoase la 5-7 zile de la intervenție. 

Pentru a preveni infecțiile, medicul specialist poate prescrie antibiotice și antiinflamatoare. Pacientul poate primi un tratament medicamentos care constă în administrarea de lacrimi artificiale, antibiotice, corticosteroizi, toxină botulinică sau un chimioterapic sistemic. Se pot recomanda, de asemenea, comprese reci în zona operată. Aspirinele nu sunt indicate, fiindcă pot crește riscul de sângerare.